O poveste

Merg. Mă îndrept spre casă. Este seară şi sunt obosit; am avut o zi destul de grea la muncă. Merg pe o stradă cu multe case. În depărtare aud nişte câini lătrând. Încep să merg mai repede; îmi este puţin frig şi vreau să mă încălzesc până ajung acasă. Când o să ajung o să mă arunc în pat şi mă culc. Dar până atunci trebuie să merg pe strada asta care pare că nu se mai termină. Mă uit la numerele caselor pe care le depăşesc. Văd o pisică albă în depărtare cum traversează strada. La ora asta nici o maşină nu mai circulă pe aici aşa că merg pe mijlocul străzii. Nu ştiu de ce dar drumul spre casă noaptea mi se pare mai lung decât ziua. Mă uit pe unde calc pentru că strada nu este luminată foarte bine. Îmi văd umbra. O privesc atent. Deodată văd cum umbra mea merge mai repede decât mine.
Încerc să ţin pasul cu ea. Mă opresc puţin şi mă gândesc că aşa ceva nu se poate. Dar umbra mea merge în continuare înainte. Mă uit rapid de jur împrejur pe jos şi nu mai văd nici urmă de umbră. Umbra mea a fugit de mine? Instinctiv o iau la fugă. Sincer nu ştiu ce fac dacă o prind? Încep încet-încet să o zăresc. Acum merg în spatele ei cam cu 10 paşi. Respir greu pentru că am alergat. În cap mi se formulează cam multe întrebări fără răspuns. Amân aceste dileme pentru că minunata mea umbră intră într-o curte. Poarta este deschisă dar eu nu intru, mă opresc şi îmi caut umbra din priviri. Curtea în care a intrat umbra mea este de fapt un gang lung şi îngust, luminat vag doar de lumina lunii pline. Aştept. Între timp încep să mă întreb ce fac eu acolo în loc să merg mai departe înspre casă. Dar nu pot să-mi explic ce mi se întâmplă, aşa că mai aştept câteva secunde curios în faţa casei în care a intrat umbra mea. Liniştea nopţii şi gândurile mele sunt tulburate rapid de un ţipăt scurt şi înspăimântător. Nu pierd timpul şi o iau la fugă. După câţiva zeci de metri întorc capul şi mă uit în spatele meu. Umbra mea aleargă după mine. Ajung acasă în sfârşit. Sunt frânt după această întâmplare. Deschid uşa şi intru în casă. Aprind lumina. Rămân mut. Mă privesc în oglinda din hol şi nu îmi vine să cred ce văd. Am mâinile pline de sânge şi observ că nu este sângele meu. Dau fuga la baie, fac un duş repede şi mă culc. Încerc să adorm dar nu pot.

O 9 zi

O altă zi normală în care individul Cornel P. s-a trezit de dimineaţă, a mâncat aceleaşi mezeluri ca în fiecare zi, a băut ca de obicei ceai şi a plecat la muncă. Cu un salariu mediu pe economie stă şi munceşte sau mimează această activitate, cu gândul că peste 10 zile se va duce la un bancomat şi îşi va retrage tot salariul de pe card. Sătul până peste cap de putoarea care îl înconjoară în fiecare zi, începând cu minoritarii tot mai majoritari din autobuz şi terminând cu vidul intelectual al colegilor de birou, Cornel P. se poate detaşa de aceste „bucurii” pentru că este îndrăgostit.
Se întoarce acasă cu speranţa că nu se va plafona profesional şi că într-o bună zi va reuşi să-şi îndeplinească toate visele. De ce să crezi că cei mai buni vor fi până la urmă primii când ştii că nu te numeri printre ei?
Mănâncă, se uită la ştiri, citeşte un ziar de doi bani, vorbeşte la telefon, citeşte şi scrie. Ce poate fi mai adevărat când individul Cornel P. scrie chiar în acest timp despre o 9 zi? Scrie despre o zi ca toate celelalte, o zi din care mai sunt două minute şi în loc să doarmă stă şi scrie. Aşteaptă … până când această 9 zi va deveni veche. Aşteaptă o 9 zi să o ia de la capăt. Cu acelaşi plictis şi monotonie din fiecare zi normală. Până când va face acest lucru individul Cornel P. nu ştie nici măcar el.

Povestea mea

Deschid ochii şi ce văd …
Văd cea mai frumoasă perioadă din viaţă, copilăria. Când toată lumea îţi îndeplineşte poftele şi nu ai nici o grijă. Am şi acum în minte gustul dulceţii de cireşe amare servită cu socată atunci când mergeam în vizită la bunici. Nu pot uita nici mirosul de asfalt încins din zilele în care jucam fotbal până rupeam adidaşii cu prietenii din cartier. Sau învăţătoarea care ne spunea că există un sâmbure de adevăr în basme, iar după revoluţie spunea că noi putem afla adevărul.

Văd cum mă gândesc serios la ce facultate să dau examen (ASE sau Politehnică) neconştientizând că acea alegere îmi poate influenţa viaţa. Am emoţii la examene şi goluri în stomac când mă îndrăgostesc. Toate trec atunci când bei împreună cu prietenii. Simt cum banii joacă un rol important în viaţă, pentru că vreau multe şi pot avea puţine. Termin facultatea, sunt economist, mă angajez, muncesc, trăiesc alt stil de viaţă. Cu griji şi responsabilităţi.

Văd că pot să fiu fericit, totul pornind de la o simplă îmbrăţişare şi un sărut. Toată lumea este a mea. Mi se îndeplinesc visele. Iubesc şi atât. Îmi place când deschid ochii şi o văd lângă mine. Am promis că 400 de ani îi voi fi alături şi la bine şi la greu şi am de gând să mă ţin de cuvânt.