Scriu. Pentru a trece timpul. De prost. Pentru mamaia. Staţiunea. Pentru voi. Să (nu) înnebunesc. Pentru a nu pica. Examenele. De pe scaun. Pentru că sunt beat. Inteligent. Sărac cu duhul. Pentru că nu merge teve-ul. Şi nici frigiderul. Pentru că nu mă pot electrocuta. Nu am somn. Pentru că m-au dezlegat. De sete. Degeaba. Că toţi murim. Pentru a nu ştiu câta oară. Ştiu şi să citesc. Pentru că mănânc. Zilnic. Mi-e foame. Că sunt om. Pentru mine. Fabrici şi uzine. Pentru că nu ştiu să recit. Sunt bolnav. Poate câştig. O să continui. Pentru glorie. Celebritate. Dar nu aici. Pentru că nu mai suport. Pentru CD-uri. Contrabanda e în floare. De maryjuana. Pentru că fumatul dăunează. Unora. Le place jazz-ul. Pentru că improvizez. Cuvinte vechi. Idei noi. Cu care bat câmpii. Covoare, niciodată. Pentru copii mei. Învineţiţi. De frig. Pentru că nu mai am gaze. Şi nici bani pentru fasole. Mie îmi place verde. Dar şi albastrul. Cerului gurii. Pentru că vorbesc singur. Şi nimeni nu mă ascultă. La plămâni. Fără şpagă. Pentru a fi şomer. Să nu fac armata. Să trec pe roşu. Când e galben. Soarele şi lămâia. Din parbriz. Pentru că sunt şmecher. La mine în cartier. Mai precis în casă. Şi în curte. Pentru că am talent. Să agăţ. Peşti fără oase. Pentru că nu ştiu când să mă opresc. Atunci când iubesc. Libertatea, Steaua şi femeia. Vreau medicamente. Să mă duc la mamaia. La mare. Numai cu ea. Carioca mea. Cu care scriu.
Mi-am ales singur viitorul
Stau. Sunt întins pe podea. Mă gândesc. Oare mâine va fi mai bine sau mai rău? Oricum e bine că va fi. Soarele va răsări din nou. Am să mănânc. Am să beau. Am să merg. Am să vorbesc. Am să citesc. Am să râd. Din nou. Sau poate că nu.
Aş vrea să visez. Aş da orice să pot să stau liniştit. Măcar un minut. Să alerg. Pe o pajişte verde. Cerul să fie senin. Să aud păsările cerului cântând. Dar nu pot pentru că îmi este frig. Nu am cu ce să mă învelesc. Îmi e dor de ea. Când eram cu ea nu aveam nevoie de pătură. Acum abia dacă îmi mai aduc aminte cum arăta. Deşi o visez în fiecare noapte. Dacă aş putea să o scot din vise şi să o strâng în braţe.
Am început să nu mai îmi pese de nimic. Înainte regretam în fiecare zi. Acum am înţeles că nu pot schimba nimic. Asta e. Mi-a fost foame. Nu am putut să cerşesc. Şi i-am dat în cap. Copii lui au alt viitor acum.Am schimbat vieţile mai multor oameni. A fost de ajuns o lovitură. Un gest care mi-a schimbat viitorul. Oricât aş regreta, trecutul nu se schimbă. Ea nu a mai fost aceiaşi. Nu a vrut să mă mai vadă. Cerul nu a mai fost niciodată senin. Prezentul îmi oferă gratii de oţel, patru pereţi şi un pat de fier. Viitorul nu mai contează pentru mine. Restul sunt vorbe.
Aş vrea să visez. Aş da orice să pot să stau liniştit. Măcar un minut. Să alerg. Pe o pajişte verde. Cerul să fie senin. Să aud păsările cerului cântând. Dar nu pot pentru că îmi este frig. Nu am cu ce să mă învelesc. Îmi e dor de ea. Când eram cu ea nu aveam nevoie de pătură. Acum abia dacă îmi mai aduc aminte cum arăta. Deşi o visez în fiecare noapte. Dacă aş putea să o scot din vise şi să o strâng în braţe.
Am început să nu mai îmi pese de nimic. Înainte regretam în fiecare zi. Acum am înţeles că nu pot schimba nimic. Asta e. Mi-a fost foame. Nu am putut să cerşesc. Şi i-am dat în cap. Copii lui au alt viitor acum.Am schimbat vieţile mai multor oameni. A fost de ajuns o lovitură. Un gest care mi-a schimbat viitorul. Oricât aş regreta, trecutul nu se schimbă. Ea nu a mai fost aceiaşi. Nu a vrut să mă mai vadă. Cerul nu a mai fost niciodată senin. Prezentul îmi oferă gratii de oţel, patru pereţi şi un pat de fier. Viitorul nu mai contează pentru mine. Restul sunt vorbe.
8 Martie, o zi ca oricare alta
Ora 7:05 - Mă trezesc. Instinctiv mă duc să fac un duş. În timp ce apa îmi atinge faţa simt cum tot corpul se trezeşte. Tresar. Închid robinetul şi privesc cum picăturile de apă se scurg pe corpul meu. Am senzaţia că apa îmi mângâie fiecare por. Oare ce se întâmplă cu mine, nu am mai simţit aşa ceva până acum.
Ora 7:45 - Sunetul strident al soneriei îmi întrerupe şirul întrebărilor la care încă nu găsisem răspuns. Deschid uşa. "Sunteţi gata?" mă întreabă bărbatul din dreptul uşii, îmbrăcat într-o uniforma ca cea a şoferilor din filmele americane. Chipul lui mi se pare cunoscut. "Da", răspund eu mecanic, încercând să-mi amintesc de unde îl cunosc pe acest om şi ce vrea de la mine. În faţa casei văd o limuzina. Îmi pun alte întrebări, văzând că bărbatul se îndreaptă puţin grăbit spre maşină. Îmi deschide portiera şi mă invită înăuntru. Încetez să-mi pun întrebări. Urc în maşină. "Unde mergem la ora asta?", îl întreb cu o voce temătoare. "Îmi cer scuze că am întârziat, dar fiind o zi mai specială, sper că domnii vor fi înţelegători", zice el crezând că eu i-am pus o întrebare ironică pentru că întârziase. Trebuie să trăiesc clipa. Doar sunt într-o limuzină şi am şoferul meu care m-a luat de acasă... şi nu ştiu unde mă duce!
Ora 8:02 - După vreo zece minute de mers, şoferul virează dreapta şi intră într-un garaj. Opreşte maşina în dreptul unui lift. Îmi deschide portiera. Cobor. Uşile liftului se deschid. "O zi bună şi mult succes, doamnă", îmi urează şoferul înainte să se urce în maşină. Dar stai eu sunt bărba... oops sunt doamnă!!! Păşesc încet spre lift. Liftiera îmi zâmbeşte. Ştie exact la ce etaj să mă ducă. Încep să-mi pun iarăşi întrebări. Oare cu cine m-or confunda oamenii ăştia? Şi de ce sunt doamnă?
Ora 8:05 - Liftul se opreşte la etajul opt. Nu ştiu ce să fac. Nici nu apuc să mă uit bine de jur împrejur că apare un bărbat slab, care duce cu greu câteva dosare. Îmi pune nişte hârtii în mână şi îmi şopteşte la ureche: "Sunt înăuntru, vă aşteaptă, mult succes!". Îmi deschide uşa unui birou. Intru. Patru bărbaţi în nişte costume impecabile, se ridică de pe scaune salutându-mă. Mă aşez. În gândul meu îmi zic că dacă am mers până aici cu toată încurcătura aceasta trebuie să văd măcar de ce mi-a urat toată lumea succes.
Ora 8:25 - După un sfert de oră în care cei patru mi-au prezentat situaţii, grafice şi previziuni pe care nu le-am înţeles, au trecut la subiect. "Trebuie să ne prezentaţi lista cu cei ce vor fi disponibilizaţi", îmi zice unul dintre ei. "Eu nu înţeleg nimic", zic eu, aruncându-mi ochii pe hârtiile pe care mi le dăduse slăbănogul. Văd lista disponibilizaţilor. Primul pe listă Cornel P. Mi se opreşte respiraţia…
Sună ceasul. E ora 8:30. Mă trezesc. Am avut un coşmar. Nu trebuie să pierd timpul azi, şefa mea decide în Consiliul de Administraţie noua organigramă şi eu am întârziat!
Ora 7:45 - Sunetul strident al soneriei îmi întrerupe şirul întrebărilor la care încă nu găsisem răspuns. Deschid uşa. "Sunteţi gata?" mă întreabă bărbatul din dreptul uşii, îmbrăcat într-o uniforma ca cea a şoferilor din filmele americane. Chipul lui mi se pare cunoscut. "Da", răspund eu mecanic, încercând să-mi amintesc de unde îl cunosc pe acest om şi ce vrea de la mine. În faţa casei văd o limuzina. Îmi pun alte întrebări, văzând că bărbatul se îndreaptă puţin grăbit spre maşină. Îmi deschide portiera şi mă invită înăuntru. Încetez să-mi pun întrebări. Urc în maşină. "Unde mergem la ora asta?", îl întreb cu o voce temătoare. "Îmi cer scuze că am întârziat, dar fiind o zi mai specială, sper că domnii vor fi înţelegători", zice el crezând că eu i-am pus o întrebare ironică pentru că întârziase. Trebuie să trăiesc clipa. Doar sunt într-o limuzină şi am şoferul meu care m-a luat de acasă... şi nu ştiu unde mă duce!
Ora 8:02 - După vreo zece minute de mers, şoferul virează dreapta şi intră într-un garaj. Opreşte maşina în dreptul unui lift. Îmi deschide portiera. Cobor. Uşile liftului se deschid. "O zi bună şi mult succes, doamnă", îmi urează şoferul înainte să se urce în maşină. Dar stai eu sunt bărba... oops sunt doamnă!!! Păşesc încet spre lift. Liftiera îmi zâmbeşte. Ştie exact la ce etaj să mă ducă. Încep să-mi pun iarăşi întrebări. Oare cu cine m-or confunda oamenii ăştia? Şi de ce sunt doamnă?
Ora 8:05 - Liftul se opreşte la etajul opt. Nu ştiu ce să fac. Nici nu apuc să mă uit bine de jur împrejur că apare un bărbat slab, care duce cu greu câteva dosare. Îmi pune nişte hârtii în mână şi îmi şopteşte la ureche: "Sunt înăuntru, vă aşteaptă, mult succes!". Îmi deschide uşa unui birou. Intru. Patru bărbaţi în nişte costume impecabile, se ridică de pe scaune salutându-mă. Mă aşez. În gândul meu îmi zic că dacă am mers până aici cu toată încurcătura aceasta trebuie să văd măcar de ce mi-a urat toată lumea succes.
Ora 8:25 - După un sfert de oră în care cei patru mi-au prezentat situaţii, grafice şi previziuni pe care nu le-am înţeles, au trecut la subiect. "Trebuie să ne prezentaţi lista cu cei ce vor fi disponibilizaţi", îmi zice unul dintre ei. "Eu nu înţeleg nimic", zic eu, aruncându-mi ochii pe hârtiile pe care mi le dăduse slăbănogul. Văd lista disponibilizaţilor. Primul pe listă Cornel P. Mi se opreşte respiraţia…
Sună ceasul. E ora 8:30. Mă trezesc. Am avut un coşmar. Nu trebuie să pierd timpul azi, şefa mea decide în Consiliul de Administraţie noua organigramă şi eu am întârziat!
_____
Un fragment din acest articol a fost publicat în revista TABU, aprilie 2006.
Subscribe to:
Posts (Atom)